joi, 17 februarie 2011

A dat Domnul! Magazin oficial FC Brasov

FC Brasov va inaugura miercuri, 23 februarie,  magazinul oficial al clubului, ce va fi amplasat în incinta "Eliana Mall". Brasovenii vor avea la dispoziţie o gamă variată de produse cu inscripţiile celei mai iubite echipe a oraşului. Suporterii vor putea  achizitiona echipamentul original de joc al  echipei, dar si esarfe, fulare si diverse suveniruri. La deschidere va fi prezent întreg lotul FC Brasov, jucătorii şi antrenorii urmând să le stea la dispoziţie suporterilor pentru o sesiune de autografe.
„Avem o veste buna pentru suporteri. Saptamana viitoare vom deschide magazinul oficial al echipei, unde fanii vor putea gasi tricouri originale, replici si multe suveniruri. Sper sa fie o supriza placuta pentru toti suporterii, care astepta de foarte multa vreme deschiderea unui magazin oficial”, a declarat Daniel Isaila pentru site-ul oficial al clubului.

ŞTIRILE ZILEI

TOT BĂSESCU E VINOVAT - Liderul Sed Lex, Vasile Marica, a spus, joi, că Marius Ungureanu ar fi "negociat" cu Traian Băsescu pentru a spune despre el lucruri neadevărate şi că fostul vameş se laudă că a înregistrat discuţia cu preşedintele, sugerând că şi consilierul Sebastian Lăzăroiu este implicat în acţiunile contra sa, susţine Mediafax. Liderul Sed Lex a spus că Marius Ungureanu "se laudă" că preşedintele a fost înregistrat în timpul discuţiei şi că, din acest motiv, preşedintele "este şantajabil", mai scrie Mediafax.
Marius Ungureanu, a declarat ca nu s-a intalnit niciodata cu presedintele Traian Basescu. Ungureanu a explicat ca relatiile dintre el si Vasile Marica s-au deteriorat  pentru ca "nu a vrut sa-i mai dau bani", relatează Hot news.
BOC CREDE ÎN UDMR - Prim-ministrul Emil Boc crede că UDMR va rămâne alături de PDL, cu atât mai mult cu cât el consideră că ceea ce a fost greu a trecut şi că de acum vor fi culese roadele politice. Boc a spus că există semne clare că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie, după ce vor fi trecut două trimestre consecutive în care s-a înregistrat creştere economică, scrie Agerpres. Pe de altă parte, Premierul Emil Boc a declarat, joi, pentru AGERPRES, că ''demisia se dă, nu se discută'', el evitând să precizeze dacă în ultima perioadă s-a gândit să demisioneze din funcţia de şef al Executivului.
UNGURII VOR ÎN PARLAMENT - Peter Eckstein-Kovacs, candidat la preşedinţia UDMR, a declarat că participarea Uniunii la guvernare nu depinde de calitatea de tehnocrat sau de membru politic al unui eventual nou premier. De altfel, participarea la guvernare, a precizat el, nu trebuie să fie un scop în sine, deoarece intrarea în Parlament este mult mai importantă decât accederea la putere. Din acest motiv, el s-a declarat cel mai potrivit candidat pentru şefia UDMR, susţine Agerpres.
IEŞIM DIN RECESIUNE - Premierul Emil Boc a declarat, joi, că sunt semne că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie, după ce pe trimestrul al patrulea al anului trecut s-a înregistrat o creştere economică de 0,1 la sută, anunţă Mediafax.
ROMÂNII NU CRED ÎN BĂNCI - Mai mult de trei sferturi (76%) din respondenţii unui sondaj IRES au afirmat că preferă să lucreze cât mai puţin cu banca, în timp ce mai puţin de jumătate dintre clienţi au încredere în instituţiile de credit, susţine Mediafax. Analiza IRES are la bază un studiu realizat în perioada 24 -26 ianuarie în rândul a 1.436 de persoane, cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban. Unele date au fost interpretate pe baza răspunsurilor formulate de un subeşantion de 777 de persoane care utilizează servicii sau produse bancare.
Mai multe detalii, în raportul de cercetare și în analiza datelor.
CODUL MUNCII, DEPĂŞIT - Premierul Emil Boc a anunţat că ultimul domeniu care mai trebuie reformat de Guvern este cel al legislaţiei muncii, actualul Cod al Muncii fiind unul depăşit, "un factor de blocaj şi de frână în obţinerea unui loc de muncă", notează Mediafax.  Potrivit acestuia, în momentul de faţă un angajator preferă să lucreze "la negru", decât să opteze pentru un contract de muncă pentru perioadă determinată "şi să intre în această maşinărie complexă, birocratică, dată de actualul Cod al Muncii", mai scrie Mediafax.
GATA CU ASISTAŢII SOCIAL - Guvernul va diminua numărul prestaţiilor sociale şi al beneficiarilor şi va condiţiona ajutoarele de rezultatele şcolare ale copiilor şi de încercările părinţilor de a găsi un loc de muncă, urmărind inclusiv reducerea numărului de persoane asistate, dar care pot munci cu minimum 100.000 beneficiari, susţine Mediafax. Justificarea Guvernului este că sistemul de asistenţă socială a devenit "prea costisitor”. Guvernul ia în calcul recuperarea banilor încasaţi de asistaţii social, prin fraudă, în cuantum mai mare decât aveau dreptul.
EXPLOZIA SOLARĂ SPERIE - NASA anunta ca tsunami-ul solar, declansat de cea mai puternica eruptie din ultimii 4 ani, a inceput sa-si arate efectele. Americanii se tem ca masa imensa de particule trimisa catre Pamant ar putea interactiona si cu liniile de inalta tensiune, arată stirileprotv.ro.
ADIO EGIPT! - Liniile charter spre Egipt sunt sistate, aproximativ 10.000 de români care cumpăraseră pachete turistice pentru această ţară fiind nevoiţi să-şi anuleze vacanţele, în momentul în care Egiptul va redeveni destinaţie turistică preţurile urmând să fie cu 40 la sută mai mici, afirmă reprezentanţii ANAT, citaţi de Mediafax.  Preşedintele ANAT a arătat că situaţiile s-au rezolvat "favorabil" pentru cei 10.000 de turişti care contractaseră vacanţe în Egipt, în sensul că aceştia fie au ales alte destinaţii, fie şi-au primit banii înapoi, potrivit Agerpres.
FOTBALUL ŞI ÎNCHISOAREA - FC Stevenage, o echipă din liga a patra, a produs surpriza în Cupa Angliei după ce a eliminat-o pe Newcastle la începutul lui ianuarie. Fanii au intrat pe teren pentru a sărbători rezultatul istoric, iar unul dintre ei l-a lovit cu pumnul pe un jucător! Suporterul a primit o pedeapsă dură: închisoare trei luni şi accesul interzis pe stadioanele din Anglia pe o perioadă de şase ani, scrie Gazeta Sporturilor.





ŞTIRILE PRÂNZULUI

BĂSESCU ŞI SUSPENDAREA - Senatorul PSD Georgică Severin a declarat că oportunitatea politică pentru iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu va exista când opoziţia va avea cele 236 de voturi necesare, notează Mediafax. "PSD nu îşi face un scop în sine din suspendarea preşedintelui. Dacă va respecta Constituţia, nu se pune problema", a spus Severin.
MARICA, PÂRÂT LA DNA - Fostul vameş Marius Ungureanu a comunicat prin poştă, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, denunţul său împotriva liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, pe care l-a acuzat de fapte de corupţie într-o conferinţă de presă de marţi, scrie Mediafax. Ungureanu preciza, marţi, că a făcut un autodenunţ în 2001, dar că nu a luat nimeni nicio măsură, "iar acum a făcut un nou autodenunţ la DNA cu privire la faptele de luare şi dare de mită" referitoare la Marica, mai scrie Mediafax.
POLIŢIST, TRAFICANT -  Poliţistul reţinut miercuri de către procurorii DIICOT sub acuzaţia de trafic de minore, a fost dat afară din Poliţie în septembrie 2010, după ce a apărut pe internet în fotografii în care ţinea arma din dotare la tâmpla unei tinere, scene care s-au consumat într-un restaurant din Vaslui, în timpul serviciului, notează Mediafax. Alin Remus Patrichi a fost reţinut sub acuzaţia de trafic de minore, pe care le racola şi pe care le plasa inclusiv poliţiştilor şi jandarmilor din Vaslui, precizează Mediafax.
PROBE, 90 DE ZILE - Perioada de probă ce poate fi stabilită pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă, este de cel mult 90 de zile calendaristice, conform ultimei variante a proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, obţinut de Agerpres
TURISM RELANSAT - Datele Institutului Naţional de Statistică, care arată că agenţiile de turism, hotelurile şi restaurantele au înregistrat creşteri ale contribuţiei în PIB în toate cele patru trimestre ale anului 2010, indică ieşirea din criză a turismului românesc, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, joi, la prezentarea Planului Naţional de Marketing Strategic pentru turism, scrie Agerpres.
SPITALE ÎN REABILITARE - Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a aprobat, printr-un ordin, programul pentru reabilitarea secţiilor de anestezie şi terapie intensivă din 41 de spitale publice aflate, atât în reţeaua Ministerului Sănătăţii, cât şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale, anunţă Agerpres.
RABLA, 2011 - Programul de casare a maşinilor uzate "Rabla" va reîncepe în a doua parte a lunii martie, cu un plafon total alocat pentru plata primelor de casare de 228 milioane lei, care poate fi suplimentat în funcţie de cerinţele pieţei, a anunţat, miercuri seara, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.  În 2010, prin Programul Rabla, au fost casate 190.000 autoturisme şi achiziţionate 63.000 unităţi, dintre care 26.000 de producţie autohtonă, potrivit agenţiei Mediafax.
EUROVISION CU SCANDAL - TVR 1 dezbate sâmbătă, în ediţia specială a emisiunii "Ne vedem la TVR", dacă David Bryan, solistul trupei Hotel FM, ar trebui înlocuit la Eurovision în urma imaginilor indecente apărute presă cu acesta, potrivit Agerpres.
BEN ALI, ÎN COMĂ - Fostul presedinte tunisian Ben Ali, care a parasit tara la 14 ianuarie si s-a refugiat in Arabia Saudita, a intrat in coma dupa ce a suferit un atac cerebral, sustine jurnalistul francez, Nicolas Beau, specialist in Tunisia, relateaza Le Monde, preluat de Hotnews . Bolnav de mai multi ani, dictatorul tunisian a fost foarte afectat de plecarea sa fortata din Tunisia. "Sotia sa, Leila Trabelsi, nu mai este alaturi de el", precizeaza Beau.
A MURIT ”UNCHIUL LEO” - Actorul american Len Lesser, celebru pentru rolul Unchiulului Leo din serialul Seinfeld, a decedat miercuri, relateaza Huffington Post, la varsta de 88 de ani. Potrivit familiei, Lesser a murit in Burbank, California, din cauza unei pneumonii, pe fondul cancerului de care suferea, scrie Hotnews
HAGI RĂMÂNE LA GALATA - Preşedintele clubului Galatasaray Istanbul, Adnan Polat, i-a spus tehnicianului Gheorghe Hagi că are încredere în capacitatea sa şi că va continua colaborarea cu el şi în sezonul viitor, informează cotidianul Guneş, preluat de Mediafax. Cotidianul turc Star a notat, luni, că Gheorghe Hagi va fi demis de la Galatasaray în cazul în care echipa din Istanbul va fi eliminată din Cupa Turciei.
LIGA CAMPIONILOR – rezultate: Arsenal – Barcelona 2-1, AS Roma – Şahtior 2-3. Cu toate ca nu mai jucase un meci oficial de mai bine de doua luni, Sahtiorul lui Mircea Lucescu a reusit sa surprinda, miercuri seara, in optimile Ligii Campionilor, pe AS Roma, profitand de greselile din defensiva ale italienilor. Invins cu 2-3 pe Stadio Olimpico, Claudio Ranieri isi lauda adversarii declarand ca stilul de joc al ucrainenilor ii aduce aminte de Barcelona, scrie Hotnews.
MITITELU, SANCŢIONAT - Comisia de disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal l-a suspendat pe o perioadă de şase luni şi i-a aplicat şi o amendă de 150.000 de lei patronului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pentru unele dintre declaraţiile acordate de acesta în presă în ultima vreme. Într-un comunicat al Ligii Profesionite se precizează că „în baza art.52.1, coroborat cu art.52.2.2.b şi 52.4 din Regulamentul disciplinar se sancţionează dl Mititelu Adrian cu interzicerea oricăror activităţi legate de fotbal pentru 6 luni şi o penalitate sportiva de 150.000 lei”.
GĂMAN ŞI BĂRBOIANU, LIBERI – Liga i-a declarat liberi de contract pe cei doi jucători plecaţi de la Universitatea Craiova. Clubul poate face memoriu în termen de 5 zile. Citeşte aici comunicatul LPF.