miercuri, 2 februarie 2011

Oltchim a învins Rulmentul

Oltchim Rm Vâlcea a înregistrat astăzi a 15-a victorie în actuala ediţie de campionat, 31-18 cu Rulmentul Braşov (18-8 la pauză).  Campioana en-titre este lider autoritar al clasamentului, cu 30 de puncte.
Oltchim joacă duminică în Liga Campionilor, tot la Vâlcea, cu Buducnost Podgorica.

Silve spune că:
O victorie a Oltchimului în Liga Naţională nu mai surprinde pe nimeni. Poate doar prin proporţiile scorului, atunci când e cazul. Surprinde însă plăcut formaţia din Braşov. Prin joc, prin atitudine. Nu e la îndemâna oricui să înscrie 18 goluri în poarta campioanei, chiar dacă, e drept, vâlcencele nu au jucat la nivel maxim.
Performanţa braşovencelor este mult peste ceea ce au reuşit băieţii de la naţională la Mondialul din Suedia. Cum naiba să dai doar 4 goluri într-o repriză unei echipe ca Algeria???
Sigur că păstrăm proporţiile diferenţei dintre competiţii, dar sunt convins că Oltchim bate naţionala masculină a Algeriei şi dacă fetele vor evolua pe tocuri!

LANSARE

Se lansează acest blog ca primă parte a unui proiect ce se vrea mai mare. Scopul declarat este acela de a vă ţine la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în lume. Ştiri, pe scurt dar şi comentarii pe diverse teme.
Dacă va fi util ne vom lămuri în perioada următoare. Dacă nu... ne vedem la parastas!

Sper, totuşi, să petrecem cât mai mult timp împreună.
Dragoş Silvestru.