vineri, 18 februarie 2011

ŞTIRILE ZILEI

JUSTIŢIA, CU BUNE ŞI RELE - Raportul Comisiei Europene (CE) privind MCV notează că DNA şi-a menţinut "rezultatele convingătoare" în ceea ce priveste anchetarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, însă remarcă faptul că în cazurile importante nu există evoluţii semnificative în instanţă, potrivit Mediafax.
Raportul Comisiei Europene privind justiţia din România este unul pozitiv, poate cel mai bun raport tehnic de la instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, a declarat, vineri, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.
Deşi România a fost supravegheată de Uniunea Europeană şi chemată de mai multe state să îşi intensifice lupta împotriva corupţiei pentru a intra în spaţiul Schengen, clasa sa politică şi-a înmulţit recent semnalele către Bruxelles considerate "deplorabile" de experţi citaţi de AFP într-un comentariu difuzat vineri şi preluat de Agerpres.
Clasa politică din România şi-a multiplicat semnalele considerate "deplorabile", într-o ţară aflată sub monitorizarea Uniunii Europene (UE) în problema corupţiei şi căreia mai multe state i-au cerut să îşi intensifice lupta contra acestui fenomen pentru a adera la Spaţiul Schengen, potrivit Mediafax.
GATA CU CRIZA - Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a afirmat că PDL poate să anunţe că a scos România din criză, precizând că PDL conduce doar jumătate din ţară la nivel local, cealalată jumătate fiind condusă de PSD şi PNL, anunţă Mediafax.
UNGARIA NE-AR BĂGA ÎN SCHENGEN - Preşedinţia ungară a Consiliului UE va face tot posibilul ca, până la sfârşitul lunii iunie, România să aibă o foaie de parcurs foarte clară privind aderarea la spaţiul Schengen, Ungaria fiind un susţinător ataşat al obiectivului României, a declarat secretarul de stat politic în MAE de la Budapesta Nemeth Zsolt, citat de Agerpres.
IAR SE SCHIMBĂ TAXA AUTO - Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că este în analiză introducerea unei taxe generale pentru maşini, începând de anul viitor. Borbely a făcut această declaraţie ca urmare a observaţiei unui jurnalist că o maşină românească de 30 de ani (pentru care nu s-a plătit taxă de înmatriculare), poluează mai mult decât o maşină veche de 12 ani, înmatriculată în spaţiul european,potrivit Mediafax.
AVEREA SINDICALIŞTILOR - Cei 2,5 milioane de angajaţi români care plătesc în fiecare lună câte 1% din salariul brut pentru a fi membri de sindicat aduc în buzunarele sindicaliştilor din cele mai mari confederaţii câte 150 de milioane de euro anual, potrivit unui calcul ZF, preluat de Mediafax. Citeşte mai multe despre veniturile sindicaliştilor pe http://www.zf.ro/.

MUNCĂ SAU SCLAVIE? - În opinia membrilor CSDR, proiectul Codului Muncii încalcă în mod flagrant Directivele Europene şi Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii ratificate de statul român, salariaţii devenind, în acest mod, sclavii propriilor contracte de muncă, notează Agerpres.  Şi liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat că modificările la Codul Muncii sunt o nouă formă de sclavagism, pentru că patronul poate concedia colectiv oricând şi a doua zi să angajeze alte persoane, potrivit Mediafax.
BERCEA MONDIAL, CUŢITAR - Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost dat în consemn la frontieră, după ce, joi seară, şi-ar fi înjunghiat un nepot, care în urma incidentului a fost dus la Spitalul Judeţean din Craiova, cazul fiind preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anunţă Mediafax.
MIHALACHE, PUŞCĂRIE PE VIAŢĂ - Marian Mihalache, fost vicepreşedinte al PDL Hunedoara, a fost condamnat în Irlanda, la închisoare pe viaţă pentru uciderea fostei sale iubite, scrie The Irish Times. Mihalache şi-a ucis fosta iubită pentru că aceasta începuse o relaţie alături de un alt bărbat.
”ROMII CARE ESTE INTEGRAŢI” - Primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie este decis să obţină fonduri europene pentru a aplica programe de integrare socială a cetăţenilor de etnie romă şi a sprijini familiile de romi, pentru a avea un trai decent, anunţă Agerpres.
PATRICIU ARE BANI DE TELEFOANE - Dinu Patriciu a câştigat vineri procesul cu SRI, care trebuie să îi plătească daune de 50.000 de lei pentru încălcarea dreptului la viaţă intimă în perioada în care i-au fost interceptate convorbirile telefonice, decizia definitivă în acest dosar fiind pronunţată vineri, de ICCJ, susţine Mediafax.
CUM ÎNGHEAŢĂ AVEREA LUI MUBARAK - Circa 450.000 de persoane au semnat până în prezent o petiţie lansată la începutul săptămânii pe internet de organizaţia nonguvernamnetală Avaaz pentru a cere ţărilor din G20 'îngheţarea miliardelor' preşedintelui egiptean înlăturat de la putere Hosni Mubarak, a precizat vineri organizaţia, cu ocazia unei manifestaţii la Paris, potrivit Agerpres.

CE FACE JUSTIŢIA?

Raportul Comisiei Europene (CE), publicat vineri, arată că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a continuat să obţină rezultate bune în ceea ce priveşte investigarea unor cazuri de înaltă corupţie, trimiţând în judecată un membru al Parlamentului European, trei foşti miniştri, doi foşti secretari de stat şi mai mulţi magistraţi (Mediafax).

Silve spune că:
DNA-ul are rezultate bune, aşa cum arată supraveghetorii României de la Bruxelles. Că acţiunile lor se desfăşoară sau nu la comandă politică este altă discuţie. Europenii par să nu vadă însă că marea problemă este justiţia, nu heirupurile anticorupţie. 3 foşti miniştri, 2 foşti secretari de stat, mai mulţi magistraţi - trimişi în judecată. Şi atât! Cine, cum şi când îi judecă? Nu se ştie, dar probabil că vor avea soarta celorlaltor dosare grele cu care se luptă justiţia. Sau mai bine zis se face că se luptă.
Vreţi câteva nume? Iată: Mircea Gutău, Gigi Becali, George Copos (ambii dosare separate de Dosarul transferurilor de fotbalişti), Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, Gheorghe Falcă, Antonie Solomon, Paul Păcuraru, Adrian Năstase (cu vreo 3 dosare), Manţog, Miky Şpagă, Decebal Traian Remeş, Şerban Brădişteanu, Dinu Patriciu, SO Vântu, Radu Mazăre, Monica Iacob Ridzi şi Dan Păsat. Şi lista poate continua la nesfârşit. Chiar şi cu Traian Băsescu, în celebrul dosar Flota. Toate dosarele acestea au adunat, fiecare în parte, ani întregi de aşteptare de la începerea urmăririi penale. Justiţia o scaldă dar îşi face timp să arunce după gratii oameni nevinovaţi (Ţundrea - 12 ani de puşcărie pentru un viol şi o crimă cu alt autor!). În rest... tăcerea e de aur. Şi amânările ţin de cald.
Sigur că justiţia nu s-a pătat doar în ultimii ani. Dacă sistemul se ocupa după cum cere legea de Dosarele Revoluţiei sau de Mineriade lucrurile ar fi stat cu totul altfel acum.

ŞTIRILE PRÂNZULUI

SEMNALE DEPLORABILE LA BRUXELLES - Deşi România a fost supravegheată de Uniunea Europeană şi chemată de mai multe state să îşi intensifice lupta împotriva corupţiei pentru a intra în spaţiul Schengen, clasa sa politică şi-a înmulţit recent semnalele către Bruxelles considerate "deplorabile" de experţi citaţi de AFP într-un comentariu difuzat vineri şi preluat de Agerpres.
Clasa politică din România şi-a multiplicat semnalele considerate "deplorabile", într-o ţară aflată sub monitorizarea Uniunii Europene (UE) în problema corupţiei şi căreia mai multe state i-au cerut să îşi intensifice lupta contra acestui fenomen pentru a adera la Spaţiul Schengen, potrivit Mediafax.
CARE POPA? CARE PREMIER? - Nicio clipa viceguvernatorului BNR Cristian Popa nu i s-a propus fie si informal functia de prim-ministru si nici nu a participat joi seara la discutii cu seful Statului, au declarat pentru Hot News.ro surse politice. Guvernatorul a declarat in repetate randuri ca nu intentioneaza sa mai exerseze demnitati guvernamentale. Momentan exista discutii cu reprezentanti ai mediului privat, au mai comentat pentru Hot News.rosursele citate.
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, joi seară, potrivit Antena 3, cu viceguvernatorul BNR Cristian Popa, nume vehiculat, în ultimele zile, ca posibil premier în locul lui Emil Boc, susţine Mediafax.
BOC ANUNŢĂ AUTOSTRADA - Autostrada Soarelui ar putea fi gata in 2011, a anuntat, vineri dimineata, premierul Emil Boc: "Avem cadrul tehnic pregatit ca anul acesta sa mergem la mare, la Constanta, pe autostrada", potrivit Hot news.
ASUMARE PE CODUL MUNCII - Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că există posibilitatea angajării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, dar că acest lucru trebuie discutat cu partenerii de Coaliţie, anunţă Agerpres. Premierul Emil Boc a declarat joi că ultimul domeniu care mai trebuie reformat de Guvern este cel al legislaţiei muncii, actualul Cod al Muncii fiind unul depăşit, " un factor de blocaj şi de frână în obţinerea unui loc de muncă", notează Mediafax.
MIHALACHE, PUŞCĂRIE PE VIAŢĂ - Marian Mihalache, fost vicepreşedinte al PDL Hunedoara, a fost condamnat în Irlanda, la închisoare pe viaţă pentru uciderea fostei sale iubite, scrie The Irish Times. Mihalache şi-a ucis fosta iubită pentru că aceasta începuse o relaţie alături de un alt bărbat.
UCIS PENTRU PARCARE! - Un şofer de taxi din Capitală a fost omorât în bătaie, în noaptea de joi spre vineri, în cartierul Titan, de un tânăr cu care s-a certat din cauza unui loc de parcare, acesta fiind reţinut pentru omor calificat, a declarat comisarul-şef Diana Sarca, de la Poliţia Capitalei, citat de Mediafax.
NINGE IAR - In intervalul 19 februarie, ora 02  - 20 februarie, ora 12, va ninge si se va depune strat de zapada, pe arii extinse in Moldova, zona Carpatilor Meridionali si Orientali, iar in a doua parte a intervalului si in regiunile sudice si centrale. Vantul se va intensifica in estul si sud-estul tarii si la munte, viscolind trecator ninsoarea.In sud si sud-est vor fi la inceput precipitatii predominant sub forma de ploaie, favorizand formarea de polei. In funcţie de evoluţia si intensitatea fenomenelor prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin atenţionări sau avertizări meteorologice ulterioare, anunţă ANMH.
CHAMPIONS LEAGUE, SCANDAL CU BILETE - Ieri au fost anuntate preturile biletelor pentru Finala Ligii din acest an de pe Wembley. Fanii au numit aceste preturi ca fiind "revoltatoare", scrie sport .ro. Cel mai ieftin bilet pe care un suporter neutru l-ar putea lua la finala Ligii se ridica la suma fabuloasa de 176 de lire!! BIletele sunt de 2 ori mai scumpe decat cele de la finala de anul trecut si aproape duble ca pret fata de cele de la finala Mondialului din Africa de Sud.


REZULTATE EUROPA LEAGUE

Rubin Kazan - FC Twente 0-2
Metalist Harkov - Bayer Leverkusen 0-4
Napoli - Villarreal 0-0
Anderlecht - Ajax Amsterdam 0-3
Lech Poznan - SC Braga 1-0
Besiktas - Dinamo Kiev 1-4
Benfica Lisabona - VfB Stuttgart 2-1
BATE Borisov - Paris Saint-Germain 2-2
Aris Salonic - Manchester City 0-0
Glasgow Rangers - Sporting Lisabona 1-1
Sparta Praga - Liverpool 0-0
FC Basel - Spartak Moscova 2-3

Young Boys Berna - Zenit St. Petersburg 2-1

PAOK - CSKA Moscova 0-1
Sevilla - FC Porto 1-2
Lille - PSV 2-2