luni, 21 februarie 2011

PRIETENIA SALVEAZĂ ROMÂNIA!

Bercea Mondial este un personaj extrem de controversat situat între oameni politici, magistraţi şi interlopi periculoşi. Atât cu unii cât şi cu ceilalţi, Bercea are legături de prietenie sau chiar de rudenie. Legăturile lui cu persoane influente sunt menţionate şi de magistraţii olteni care au dispus arestarea sa preventivă.
"Conduita generală a inculpatului este caracterizată prin megalomanie şi spirit dominator, care i-au fundamentat convingerea că atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancţionată penal, pe baza numeroaselor sale legături de afinitate prin alianţe realizate cu persoane cu funcţie de conduită publică importante, care i-au botezat pe fiii săi, aşa cum rezultă din chiar declaraţia inculpatului, luată la această instanţă", se arată în referatul Tribunalului Olt.

Silve spune că:
O greaţă leşioasă te cuprinde chiar dacă nu încerci să desluşeşti iţele încurcate ale interlopilor ce stăpânesc ţara. Evident, vorbim doar de cei care se scaldă în prostie şi se laudă la ore de maximă audienţă cu frăţii de sânge, cumetrii sau cine mai ştie înrudiri spectaculoase. După principiul prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul. Ceilalţi măcar stau în banca lor, nu se avântă într-un spectacol care oricum se anunţă infect. România de la cap se împute iar lucrul ăsta nu mai trebuie demonstrat. Nici teoretic, nici practic.

Simţim de vreo 20 de ani duhoarea care vine de sus, dar nu mai avem ce face. Noi suntem singurii vinovaţi pentru mizeria care ne-a cuprins. Poate doar dacă fiecare dintre noi ar fi prietenul lui Prigoană am avea şansa de a ieşi din gunoiul ăsta. Numai că omul are la rândul lui alţi prieteni...

Prietenia este în fapt singura şansă de a trăi bine într-o ţară ca România. În special prietenia pe linie de  partid, pe filieră politică. Dacă eşti prieten cu Băsescu, n-ai probleme cu justiţia. Iar de eşti rudă cu vreun parlamentar, îi bagi pe alţii la zdup. Şi de eşti mare şmecher, ai condiţii de lux la mititica. Când Boc e amicul tău, ai asigurat un loc de muncă la Guvern. Dacă te baţi pe burtă cu vreun ministru, ţi-ai adjudecat instant orice licitaţie vrea muşchiul tău. Când mogulii îţi sunt parteneri de şpriţ te dai în spectacol televizat la orice oră din zi şi din noapte. Dacă Iliescu ţi-e amic, atunci limba rusă ţi-e mai limpede ca apa de la robinet...
Când eşti prieten cu primarul, cu doctorul, cu farmacista, cu profesorul, cu administratorul de bloc, cu femeia de serviciu, cu vânzătoarea de la pâine, cu şoferul de taxi, cu frizerul sau controlorul de bilete viaţa are alt farmec. Ba chiar poate deveni spectaculoasă. Dacă fiecare dintre noi ar fi prietenul fiecăruia dintre noi, n-am mai duce lipsă de nimic.

Un singur lucru îmi este clar: numai prietenia mai salvează România!

ŞTIRILE ZILEI

O JUSTIŢIE INTERMEDIARĂ - Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că raportul CE pe justiţie este unul intermediar, iar un eventual eşec în progresul legat de dosarele de mare corupţie cu certitudine va aduce României un raport negativ, notează Mediafax. Raportul Comisiei Europene prezintă obiectiv evoluţiile în domeniul Justiţiei şi al luptei anticorupţie, a declarat, luni, preşedintele Traian Băsescu, apreciind că documentul publicat la sfârşitul săptămânii trecute la Bruxelles confirmă angajamentul României de a reforma Justiţia, susţine Agerpres. Preşedintele Traian Băsescu a făcut, luni, o serie de aprecieri cu privire la raportul intermediar pe justiţie, prilej cu care a menţionat că este necesar să funcţioneze şi sistemul judecătoresc în ansamblul său, nu numai partea de poliţie şi parchete, adaugă Agerpres.
PSD FACE CURTE UDMR - Aflat în campanie la Mediaş, candidatul la preşedinţia UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat opinia potrivit căreia în zona opoziţiei se întâmplă foarte multe lucruri neclare şi până când nu va reuşi să răspundă întrebării "ce se întâmplă într-o alianţă unde pe uşa din spate intră şi PRM" consideră că Uniunea nu trebuie să caute alţi parteneri de coaliţie.Hunor a mai spus între altele că UDMR are un singur aliat căruia trebuie să-i rămână fidelă - comunitatea maghiară, potrivit http://www.gandul.info/
BĂSESCU, FĂRĂ ILEGALITĂŢI - Preşedintele Traian Băsescu a respins luni acuzaţiile potrivit cărora fratele său ar fi implicat în ceea ce se întâmplă în vama Constanţa, afirmând că nici Mircea Băsescu, nici el nu au făcut vreodată casă bună sau prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi, scrie Mediafax.
NU BERCEA FACE LEGEA - Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni răspunzând unei întrebări despre fratele său, Mircea Băsescu şi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, că legea trebuie aplicată oricărui om, indiferent cine este el şi cine i-a botezat copiii, potrivit Mediafax. Pe de altă parte, Bercea Mondial este cercetat şi într-un dosar economic cu prejudicii importante la buget, scrie aceeaşi agenţie. Bercea Mondial contează pe legăturile pe care le are cu persoane cu funcţii de conducere importante. Potrivit Tribunalului Olt, Bercea Mondial este convins că nu va ajunge să fie sancţionat pentru faptele sale datorită relaţiilor, arată Realitatea TV.
ALTĂ VAMĂ, ALTĂ ŞPAGĂ - Un număr de 53 de poliţişti de frontieră de la Albiţa, între care şeful sectorului Albiţa al Poliţiei de Frontieră, Daniel Corban, au fost ridicaţi de anchetatori în urma percheziţiilor şi descinderilor care au avut loc, luni dimineaţă, în vamă şi la locuinţele acestora, afirmă surse judiciare, preluate de Mediafax.
GATA CU EVAZIUNEA - Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, luni, tuturor celor implicaţi în evaziuni, fie ele comerciale sau pe piaţa muncii, că nu vor mai putea "să trăiască bine" sau să doarmă liniştiţi, potrivit Agerpres.
CUM IEI 10 MII DE EURO DE LA STAT - Întreprinzătorii în vârstă de până la 35 de ani pot depune de marţi planurile de afaceri în cadrul Programului de sprijinire a debutanţilor în afaceri, prin care pot beneficia de finanţare de până la 10.000 de euro şi pentru care este alocat în acest an un buget de 21 milioane de lei, scrie Mediafax.
MUNCĂ ŞI PERFORMANŢĂ - Legea nu-i va mai apăra neapărat pe săraci, ci pe cei care muncesc bine, în cazul concedierilor, prin criteriile de performanţă pe care Guvernul intenţionează să le includă în viitorul Cod al Muncii, a declarat prim-ministrul Emil Boc, citat de Agerpres.
CÂT COSTĂ VOTUL ÎN MOLDOVA - Liderul Partidului Comuniştilor din R.Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a declarat că cel puţin nouă deputaţi comunişti au fost contactaţi şi li s-au propus între un milion de dolari şi trei milioane de euro pentru a-l vota pe Marian Lupu în funcţia de preşedinte al ţării, susţine Mediafax.
HAOS ÎN LIBIA - Situaţia din Libia este din ce în ce mai confuză şi haotică, iar estul ţării a scăpat aproape în totalitate de sub controlul Guvernului de la Tripoli, existând informaţii că liderul Muammar Kadhafi ar fi părăsit capitala, informează BBC News online, preluată de Mediafax.
PIŢURCĂ E PRO LUCESCU - Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, luni, că selecţionerul României, Răzvan Lucescu, trebuie să pregătească gruparea "tricoloră" până la sfârşitul prelimanriilor Campionatului European, scrie Mediafax.          
ADIO LIGĂ! - Mijlocaşul echipei AC Milan, Gennaro Gattuso, a fost suspendat, luni, de Comisia de Disciplină a UEFA, pentru cinci meciuri în cupele europene, după incidentul cu Joe Jordan, antrenorul secund al formaţiei Tottenham Hotspur, informează Gazzetta dello Sport, preluată de Pro Sport. Gattuso a intrat în conflicat cu Jordan în timpul şi la finalul întâlnirii cu Tottenham, de săptămâna trecută. Italianul l-a împins pe secundul lui Harry Redknapp, susţinând că Jordan i-a strigat "bastard italian".

ŞTIRILE PRÂNZULUI

ALTĂ VAMĂ, ALTĂ ŞPAGĂ - Un număr de 53 de poliţişti de frontieră de la Albiţa, între care şeful sectorului Albiţa al Poliţiei de Frontieră, Daniel Corban, au fost ridicaţi de anchetatori în urma percheziţiilor şi descinderilor care au avut loc, luni dimineaţă, în vamă şi la locuinţele acestora, afirmă surse judiciare, preluate de Mediafax. Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, a caracterizat, luni, valul de arestări de la vama Albiţa ca fiind parte a unor "piese de teatru de prost gust", care nu vor folosi la nimic, potrivit Agerpres.
PREMIERUL PANSAMENT - Un premier-pansament în fruntea guvernului nu va rezolva problemele ţării, iar mecanismul prin care preşedintele îşi caută premier este în afara prevederilor constituţionale, a declarat duminică la Realitatea tv preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, citat de Agerpres.
MALIŢIOZITĂŢI PEDELISTE - Fostul ministru Monica Iacob Ridzi declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că s-ar fi autosuspendat din partid dacă statutul formaţiunii i-ar fi permis şi o critică pe Sulfina Barbu pentru "maliţiozităţile" la adresa sa, spunând că nu aceasta este în măsură să vorbească despre integritate în PDL
FORZA ROSSA - Importatorul Ferrari pe piaţa locală, Forza Rossa, a primit de la începutul anului 27 de comenzi pentru maşina italiană de lux, în condiţiile în care cota alocată de constructorul italian pentru România în 2011 este de 28 de unităţi, a declarat directorul de vânzări al dealerului, Octavian Ursu, citat de Mediafax.
REVOLUŢIILE SÂNGEROASE - Un val de contestare socială şi politică fără precedent este reprimat, adeseori sângeros, de regimurile autoritare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Mediafax prezintă ultimele evenimente din aceste ţări, între care Libia, Egipt, Irak, Maroc şi Tunisia.
 GOPO ”VREA SĂ FLUIERE” - Lungmetrajul de debut al regizorului Florin Şerban - "Eu când vreau să fluier, fluier" - a adunat un număr-record de nominalizări la cea de-a cincea ediţie a premiilor Gopo, au anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, organizatorii - Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), citaţi de Agerpres.
AVERTIZARE METEO - Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo privind intensificări ale vântului şi ninsori în întreaga ţară, cu depuneri de zăpadă mai consistente în sudul Banatului, Oltenia şi zona de munte, scrie Agerpres.
NAŢIONALA, DE 9 EURO - Federaţia Română de Fotbal a pus în vânzare 600 de bilete repartizate suporterilor români pentru partida Bosnia-Herţegovina - România, din cadrul preliminariilor Euro 2012, programat la Zenica pe 26 martie, de la ora 20.15, informează site-ul oficial al FRF, citat de Mediafax. Operaţiunea se va derula pe site-ul specializat www.biletefotbalonline.ro, preţul unui bilet fiind de 9 Euro, căruia i se vor adăuga taxele de expediere.